Miere cu merișoare

Merișorul este un arbust micuț, cu o tulpină de până la 25 cm. Fructele acestuia cresc câte 4-5 pe fiecare crenguță, sunt rotunde, verzui și devin roșu-aprins când încep să se coacă. Sunt cărnoase, cu semințe multe și mici și cu un gust dulce acrișor astringent. Aceste fructe contin apă, zaharuri, acid citric și lactic, proteine, vitamina A, B1, B2, B3, C, E, uleiuri și săruri minerale. De asemenea conțin și proantocianidină, un antioxidant de aproximativ 20 de ori mai puternic decât vitamina C cu un puternic efect anticancerigen.

 

Merișoarele sunt o minune pentru sănătatea omului, ele ajută la curățarea rinichilor, protejează inima prin prevenirea acumulării colesterolului în artere, evitând astfel infarcturile și atacurile de cord, normalizează tranzitul intestinal, luptă împotriva bacteriilor fiind un antibiotic natural.

Merișoarele pot fi consumate ca atare, însă pot fi preparate cu miere sau dizolvate în apă, sub formă de suc. Noi am pregătit o rețetă pe bază de merișoare și miere care să te ajute zi de zi.

Spală merișoarele și pune-le la uscat pe un șervet. Umple apoi un borcan cu un sfert merișoare și trei sferturi de miere. Lasă la macerat aproximativ 20-30 zile, perioadă în care va trebui să amesteci de câte ori ai ocazia, până când se face un suc roșu-verzui. Produsul obținut se păstrează la rece și se consumă zilnic, câte o lingură pe stomacul gol, tot timpul anului. Fructele pot fi mancate și ele ca atare după masă.
Atenție, femeile însărcinate pot consuma merișoare doar la recomandarea medicului.

Comandă acum miere naturală 100% direct de la apicultor.

Livrare personală în București in Vatra Luminoasa, 26 și prin curier sau Poșta Română, în toată ţara.

Abonează-te la newsletterul Stupul Vesel

Scroll to Top